Experții au descoperit că femeile care aveau mai mult de șapte alunițe pe brațul drept, riscau de nouă ori mai mult să aibă peste 50 de alunițe pe corp. Dintre aceste femei, cele cu mai mult de 11 alunițe pe brațul drept erau mai predispuse să aibă peste o sută pe întreg corpul și, prin urmare, riscau mai mult să dezvolte un In urma cu un an pe perioada verii mi''''au aparut foarte multe alunite rosii sau angioame senile, nu au disparut de atunci. Stiu ca aparitia lor pe o perioada de cateva luni inseamna, cresterea unei tumori pe unul dintre organele interne. Am fost la medicul de familie pentru controlul fizic anual, iar la echografie a observat ca ficatul si Toare aceste beneficii depasesc riscul pe care persoanele cu multe alunite il au pentru cancerul de piele. Concluziile au aparut dupa studierea a 1.200 de gemeni non-identici, cu varsta cuprinsa intre 18 si 79 de ani. Cei mai multi dintre noi avem circa 30 - 40 de alunite, insa exista persoane care au si 400. Una din 10 persoane are peste Ele pot apărea din cauza unei alimentaţii nesănătoase, a acumulării de toxine în intestine şi ficat. Micile aluniţe roşii se formează că urmare a unei creşteri anormale a vaselor mici de sânge. Multe au pe suprafata lor un fir de par, care nu trebuie smuls, in caz ca ti se pare inestetic, ci trebuie taiat cu forfecuta. Culoarea alunitelor este si ea variata, insa niciodata o alunita nu va avea mai multe culori. Culorile cel mai des intalnite sunt: cafeniu, maro, brun si chiar exista alunite de culoare roz, rosu si albastru. Aproape toata lumea are cel putin cateva alunite, iar unii oameni au chiar pana la 40 de alunite pe corp. Cele mai multe alunite sunt inofensive, insa unele pot provoca probleme severe de sanatate. In cele ce urmeaza va prezentam toate informatiile necesare despre alunite (nevi), felul in care se formeaza, cauzele aparitiei acestora, complicatii medicale, metode de tratament si preventie. ld1Q3F.

mi au aparut multe alunite